Se afișează postările cu eticheta hidroizolatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hidroizolatie. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Cum se fac hidroizolațiile la terasele de bloc?

Având in vedere ca avem multe solicitări din partea persoanelor interesate de lucrările de hidroizolații la terasele de bloc, continuam articolele dedicate acestui domeniu de activitate.

 Hidroizolațiile la terasele de bloc se executa de regula cu membrane bituminoase. Pentru o lucrare durabila, se recomanda un sistem de hidroizolație monostrat sau dublustrat, care este eficient dacă se aplică corespunzător de către profesioniști.

Pentru primul strat se folosește o membrana bituminoasa finisata de 3 sau 3,5 kg/mp, iar pentru cel de-al doilea strat, de regulă o membrana bituminoasa pe bază de poliester în greutate de 4,5 kg/mp, prevazută cu ardezie la partea superioară.

Oferta de preţ pentru lucrările de reparaţii terase bloc se realizează după o prealabilă vizionare a terasei. Preţurile la lucrările de hidroizolaţii variază în funcţie de stadiul in care se afla terasa, de stratul suport (nisip sau dale) precum si de numarul de membrane bituminease ce se vor aplica. 

Pentru construcțiile noi, sistemul de hidroizolație este diferit, în sensul ca se vor aplica mai multe straturi de membrana, iar beneficiarul are opțiunea sa facă și termoizolația terasei. Astfel se aplica membrane, strat de difuzie, barieră de vapori, polistiren pentru termoizolație plus alte doua straturi de membrană. 

Pentru oferta hidroizolație terasa de bloc accesați AICI

luni, 9 martie 2015

Reparaţiile la terasa blocului - cum procedam

Foarte multe blocuri de locuinţe au probleme cu acoperişul. Suferă atât proprietarii de la ultimul nivel, cât şi cei de mai jos, din cauza infiltraţiilor care pot pătrunde şi în instalaţiile electrice. 

Repararea terasei este în sarcina asociaţiei de proprietari prin plata cotelor-părţi ce revin tuturor locatarilor. Dacă banii au fost deja constituiţi/colectaţi în contul fondului de reparaţii, asociaţia face plata lucrării din acest cont. Dacă banii nu au fost colectaţi, lucrarea trebuie plătită de proprietari, prin lista de plată, la valoarea contractată. Iată care sunt paşii necesari pentru realizarea acestei operaţiuni:
  • Administratorul blocului trebuie să constate situaţia şi să raporteze preşedintelui.
  • Tot administratorul solicită de la cel puţin trei firme de specialitate şi cu experienţă oferte de preţ şi calitate. 
  • Ofertele trebuie să cuprindă obligatoriu şi devizul financiar al lucrării
  • Preşedintele reuneşte comitetul executiv, care trebuie să ia o decizie cu privire la repararea terasei: calitate, cost estimativ, perioadă de execuţie. 
  • Tot comitetul ia şi decizia finală cu privire la firma cu care se va încheia contractul.
  • În prima adunare generală a proprietarilor, preşedintele va supune aprobării această lucrare.
  • Lucrarea trebuie efectuată în perioada mai-septembrie.
  • Dacă repararea terasei nu se aprobă, cei care nu au fost de acord vor suporta ulterior toate prejudiciile financiare ale proprietarilor afectaţi, inclusiv repararea apartamentelor degradate din cauza infiltraţiilor.
Sfaturi pentru o hidroizolaţie corectă
“Sistemul obişnuit de hidroizolare constă în aplicarea unor straturi de membrane, care pot fi din mai multe tipuri de materiale (bitum, silicaţi, poliuretani, PVC etc.), în funcţie de tipul construcţiei, dar şi de buget”, susţine constructorul. Potrivit acestuia, e important ca hidroizolaţia să fie executată de specialişti, ca să nu apară infiltraţii. 
Inainte de aplicarea straturilor de membrana, stratul suport trebuie sa fie bine pregatit, suprafata trebuie sa fie curatata, regenerata prin ardere si scurgerile pluviale inlocuite. “Indiferent de sistem, aveţi grijă ca hidroizolaţia să fie aplicată şi la baza pereţilor, pe o înălţime de cel puţin 10 cm şi nu doar pe plafon!”, a mai spus constructorul.

Sursa: Libertatea.ro

Solicitati aici o oferta profesionala pentru lucrarile de hidroizolatii la terasele de bloc: Oferta hidroizolatie

duminică, 8 martie 2015

Reparaţiile la care trebuie să contribuie toți locatarii - terasa blocului

Remedierile la terasă, subsol şi lift trebuie suportate de toţi proprietarii, indiferent de etajul la care locuiesc.

Deşi locatarii contribuie la un fond de reparaţii anual, atunci când se strică ceva în bloc, plăteşte, de multe ori, doar proprietarul direct afectat. Marea problemă a celor de la ultimul etaj este starea precară a acoperişului, care este un spaţiu comun, la fel ca subsolul sau liftul. Cei care suportă cheltuielile comune din buzunarul propriu își pot recupera diferența de bani în instanță.

1. Reparaţiile la terasă, în grija celor de la ultimul etaj. "Locuiesc la ultimul etaj, iar terasa blocului este într-o stare jalnică. Apa a început să se infiltreze în tavan şi pereţi, ajungând la unele apartamente de la etajul 3. Ne plângem de trei ani, dar pe proprietarii de la etajele inferioare nu îi interesează. Fond de reparaţii nu există, fosta administratoră a decis singură folosirea lui în alt scop", se plânge o bucureşteancă. 

Cazul ei nu este singular. Mulți proprietari, disperaţi că le intră apa în casă, s-au apucat să repare pe cont propriu terasa în speranţa că vor recupera banii de la asociaţie, lucru care, de obicei, nu se întâmplă. Conform legii 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, aceste reparaţii reprezintă o cheltuială comună ce se repartizează la toţi proprietarii în funcţie de cota indiviză, indiferent de etaj. Cei care au plătit din buzunar reparaţia pot chema în judecată asociaţia, dar şi pe coproprietarii care au refuzat plata. 

2. Mizeria de la subsol. "Subsolul blocului în care locuiesc este inundat şi plin de mizerie. Asociaţia nu ia nicio măsură, nu are bani", spune C.L., din Caracal. Administratorul este însă obligat să verifice starea instalaţiilor comune şi să contacteze o firmă în acest sens. Şi aceasta este o cheltuială comună şi trebuie suportată de toţi vecinii. 

3. Defecţiuni la lift, plă­tite exclusiv de vecinii de palier. "Locuiesc la etajul 10 al unui bloc din Bucureşti. Liftul de la etajul nostru a avut o defecţiune, pentru care am plătit doar noi, vecinii de pe palier", e nemulţumită o bu­cu­reşteancă. Conform legii, reparaţiile la lift sunt o chel­tuială ce se repartizează proporţional fiecărui proprietar. Reprezentanţii asociaţiei- preşedintele, administratorul şi cenzorii- pot fi traşi la răspundere în instanţă pentru abuzuri, iar diferenţa de bani, recuperată. 
"Ne plângem că ne intră apa în casă, dar fond de reparaţii nu avem. Administratora a decis singură folosirea lui în alt scop." A. L., locatar
Ţevile, bun comun doar pentru unii 

"La subsolul blocului, s-a făcut o lucrare de separare a ţevilor pentru apă rece şi caldă. Una din ele s-a spart şi administratorul mi-a trimis instalatorul la uşă să mă descurc cu el. A trebuit să plătesc eu materialele şi manopera, pentru că nu mai aveam apă caldă", reclamă C. B. din Bucureşti. Administratorii profită, de cele mai multe ori, de urgenţa situaţiei şi plaseză cheltuielile proprietarului afectat, deşi spațiul este comun, iar cheltuiala se împarte între toți proprietarii. Locatarul care a plătit singur reparația îi poate chema în judecată pe reprezentanții asociației de proprietari, dar și pe ceilalți vecini care au refuzat să contribuie. Diferențele de bani se pot recupera în instanță dor dacă aveți chitanță pentru lucrările efectuate. 

Sursa: Evz.ro

luni, 18 martie 2013

Hidroizolatii terase - Renovarea terasei cu membrane termosudabile - etape de executie

Refacere terasei vechi cu membrane termosudabile.

In primul rand, se verifica pantele și se controlează dacă suprafața este curata, fără asperități mai mari de 2 mm și denivelări mai mari de 5 mm.
Se va verifica dacă suportul este sănătos, întărit și uscat (umiditate max.4%).
Se va verifica dacă sunt fixate conductele de scurgere, elementele de străpungere, dacă sunt executate bordurile‚ aticele, lăcașurile rosturilor, tubulatura de ventilație.

In cazul în care se fac corecturi cu şapă din mortar de ciment, aceasta trebuie sa fie din mortar M 100 curat (fără var) și aderenta la suport. Aceleași operații se repeta pentru zonele verticale ale aticelor și a scafelor de racordare cu suprafața orizontala.
In cazul în care trebuie decapata izolația veche, aceasta se executa cu scule speciale, urmărind eliminarea zonelor cu bășici și fisuri datorate îmbătrînirii izolației vechi.
Materialele folosite pentru reparații locale, cât și cele în strat continuu sunt membrane termosudabile pe baza de bitum modificat, armate cu fibra de sticla sau poliester - conform ofertei acceptate de beneficiar si agrementelor aferente elaborate de laboratoare atestate.
Stratul final al hidroizolației este autoprotejat la razele UV cu granule de ardezie.
Scule și dispozitive folosite:
  • maturi;
  • razuri - pentru decaparea zonelor degradate;
  • perie pentru amorsaj;
  • arzătoare cu flacără alimentate de la butelii cu gaze prin intermediul furtunelor si a ceasurilor regulatoare de presiune;
  • cuțite speciale pentru tăiat membranele hidroizolatoare;
  • mistrii pentru presarea membranelor.
Lucrarile care se executa pentru refacerea hidroizolatiei sunt urmatoarele:
  • decaparea suprafețelor degradate;
  • uniformizarea suprafeței prin topirea bitumului din stratul superior;
  • amorsarea suprafețelor;
  • reparatii locale cu membrane lipite prin sudura la cald;
  • lipire strat continu cu membrane ardezie pe suprafețe orizontale și verticale pe atice;
  • etansarea hidroizolatiei la gurile de scurgere din terasa.
La preluarea materialelor se controlează ca acestea sa fie în ambalajul original și sa aibă certificat de calitate care sa ateste calitatea și încadrarea în termenul de garanție.
Materialele hidroizolatoare în suluri se vor pregăti pentru punerea în opera după cum urmează:
  • se deruleaza sulurile pe terasa;
  • se lasa sa se relaxeze foliile;
  • se croiesc la dimensiunile necesare prin taiere;
  • se probează la poziție.
Nu se admit la execuție materiale hidroizolatoare deteriorate sau cu alte defecte!!!
Pregătirea suprafeței suport
Suprafața suport se curata de materiale sau elemente străine procesului de lucrări și se matura pentru a obține un suport curat, fără praf, urme de grăsimi sau uleiuri, bavuri.
Se urmărește realizarea unei suprafețe cat mai plane și uniforme, astfel încât lipirea membranelor prin topirea bitumului din compoziție sa se facă cat mai etanș, fără goluri de aer.

Execuție amorsaj
Stratul de amorsa din soluție bituminoasa, aplicabil la rece, cu peria în strat uniform, continuu, fără aglomerări de material sau zone neacoperite. Uscarea se realizează în câteva ore (min. 2 ore), în funcție de temperatura mediului ambiant, obținîndu-se o suprafață continua, uniform colorata, fără fisuri, aderenta la stratul suport, fără bășici, exfolieri, neregularități.

Hidroizolația propriu-zisa este alcătuită din membrane pe baza de bitum modificat, armate cu fibra de sticla sau poliester, care se aplica prin termosudare, în aderenta totala - cu ajutorul arzătorului cu flacară.

Se urmărește lipirea rulourilor în sensul pantei pentru a nu da posibilitatea infiltrării apei pe la suprapuneri.
  • In cazul în care structura adoptata pentru refacerea hidroizolației este compusa din doua straturi, se va urmări decalarea suprapunerilor dintre rînduri și țeserea suprapunerilor din același strat,
  • Aplicarea hidroizolației pe suprafețele verticale se face in același mod, dupa măsurarea si tăierea membranei la dimensiunea impusa de înălțimea aticelor și a zonei de suprapunere peste stratul orizontal.
  • Se verifica continuitatea, fără alunecări, dezlipiri, bășici, cu suprapuneri sigilate conform datelor prezente si agrementului teh~ic eliberat pentru materialele folosite.
  • Etansarea hidroizolației la gurile de scurgere si alte elemente de străpungere (def1ectoare, etc) se realizează conform detaliilor din Normativ și a dosarelor tehnice atașate Agrementelor tehnice.
  • Terasele sunt necirculabile, deci ultimul strat de hidroizolație este format din membrana autoprotejata la razele ultraviolete cu granule de ardezie.

duminică, 21 octombrie 2012

DESPRE HIDROIZOLATII

Hidroizolatiile (cu sau fara mansardari) se executa cu membrane bituminoase aditivate, avind inserții de fibre poliesterice sau fibre de sticla, la greutăți specifice de 3 pina la 6 KG/MP.
Membranele bituminoase aditivate sunt materiale compozite care se nasc din combinarea a doua elemente principale:
- mixtura bituminoasa - pe baza de bitum modificat cu polimeri termoplastici;
- suportul (armatura) - o țesătură din diverse materiale;
Cele doua componente conlucrează foarte bine, bitumul oferind puterea sa impermeabilizeze, în timp ce armatura asigura o repartizare uniforma a sarcinilor de încărcare și o rezistenta mecanica superioara.
Bitumul din compoziția membranelor este modificat cu polimeri pentru a corecta caracteristicile nedorite; (bitumul nemodificat este foarte sensibil la variatii de temperatura, îmbătrânește mult mai repede si isi pierde mult mai usor caracteristicile cand este expus la caldura si raze UV, deasemenea este fragil la temperaturi scazute).
Pentru a selecta polimerul optim se iau în considerare o serie de caracteristici cum ar fi:
- polimerul trebuie sa fie compatibil cu bitumul pentru a evita separarea compușilor si pentru a obţine o mixtura omogena.
Doi dintre polimerii care indeplinesc aceste conditii sunt: polipropilena atactica (APP) si cauciucul stiren-butadien-stiren (SBS). Ambii polimeri modifica caracteristicile bitumului conducand la un punct de imbatranire mai ridicat si o mai buna flexibilitate la rece.

Hidroizolatiile se execută la construcţiile noi (hale industriale, case, terase circulabile)  şi pentru refacerea (renovarea) hidroizolatiei la construcţiile vechi (terase bloc). Aceste lucrări se pot executa în mai multe variante, în funcţie de specificul fiecărei lucrări. La construcţiile noi se folosesc sisteme de hidroizolaţii pe baza de membrana bituminoasa, în 3 sau 4 straturi, uneori împreună cu lucrările de termoizolaţii, iar în cazul renovării hidroizolatiei vechi, cele mai folosite sisteme de hidroizolatii sunt cele într-un strat de membrană şi în două straturi. Membranele bituminoase aditivate, au inserţii de fibre poliesterice sau fibre de sticla, la greutati specifice de 3 până la 6 KG/MP. 

Contactaţi-ne pentru ofertă la telefon: 0720-.601.931, prin Email: hidroizolatii@europe.com sau folosind formularul de contact.

sâmbătă, 28 iulie 2012

Hidroizolatii terase

Grup de firme în constructii, executăm lucrări de hidroizolatii, termoizolatii şi alpinism utilitar. 
Acoperim o mare parte din ţară, astfel avem clienţi mulţumiţi în unele din cele mai importante oraşe: Bucureşti, Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Târgu Mureş, Braşov, Făgăraş, Săcele, Sibiu, Sighişoara, Pucioasa, Mihăileşti, etc.

Tipuri de lucrări executate:
Hidroizolatii hale industriale;
Hidroizolatii terase bloc;
Hidroizolatii terase circulabile şi terase necirculabile;

Hidroizolatie acoperiș tablă;
Hidroizolatii fundatii case;
Termoizolatie si hidroizolatie terase blocuri
Hidroizolatii piscine;
Alpinism utilitar.
Deţinem tehnologie de ultimă oră, personal calificat şi materiale profesionale.

Contactați-ne pentru ofertă la telefon: 0720-.601.931, prin Email: hidroizolatii@europe.com sau folosind formularul de contact.

Pentru variante de execuție și modalitatea de punere în opera accesați pagina: Ofertă hidroizolaţii
 

joi, 24 mai 2012

Hidroizolatia fundatiei la o casa

Cat de importanta este hidroizolatia fundatiilor caselor?  
Procesul de hidroizolare a casei, indiferent daca are subsol sau nu, reprezinta una dintre cele mai importante etape in constructia acesteia, cu statutul de locuinta sanatoasa si sigura. Daca o cladire nu este bine hidroizolata la baza ei, in timp, apa care se infiltreaza prin zidurile subsolurilor se ridica prin capilaritate, duce la deteriorarea acesteia, se instaleaza igrasia si mucegaiurile (cu consecinte nefaste asupra sanatatii locatarilor). O baza nesigura a unei cladiri pune in pericol stabilitatea, siguranta instalatiilor electrice si aspectul acesteia.

Cand se executa aceste lucrari? Cat de mare trebuie sa fie adancimea la care se pune hidroizolatia?
Inceperea lucrarilor de executie a fundatiilor este recomandata imediat dupa executarea terasamentelor pentru a nu fi afectate de conditiile climatice si sa se realizeze conform normativelor in vigoare, care stabilesc si adancimea de fundare, in functie de mai multi factori (tipul de teren de fundare, zona geografica, materialele de constructie - BCA, caramida, beton armat, lemn etc.).
Pentru casele vechi, saparea santului pentru realizarea hidroizolarii se face atunci cand timpul este frumos si mai cald, fiind recomandat sa se lase pentru zvantare santul liber 2-3 zile in functie de gradul de umezire a peretilor.

Cateva sfaturi/recomandari la aplicare
Dupa operatiile de curatare si pregatire a straturilor suport pentru hidroizolatie, se amorseaza suprafata cu produsul recomandat tipului de hidroizolatie folosit, se aplica stratul de hidroizolatie sub forma de membrana, ciment impermeabil, cauciuc lichid aplicat etc., iar apoi urmeaza protectia hidroizolatiei selectate.
Un alt exemplu, dupa ce s-a facut drenajul fundatiei dintr-un strat de pietris sau nisip, se toarna betonul de egalizare, se aplica o membrana bituminoasa de 3-4 mm armata cu poliester in 1 sau 2 straturi, sau de alt tip, care se ridica 30 cm deasupra solului si un strat de separare geotextil 200-300g/mp.
Pentru cei care nu au posibilitati, la casele vechi, se poate aplica un strat de smoala la cald.

Ce materiale se recomanda la aplicare?
In vederea alegerii materialului de hidroizolatie, se recomanda clientului sa se adreseze unui specialist, precum si firmei care comercializeaza materiale de acest tip. In prezent, sunt disponibile sisteme de hidroetansare de mai multe tipuri, intre care membrane bituminoase, membrane din PVC, polipropilena, polietilena, cauciuc; cimenturi speciale de impermeabilizare sub forma de pasta aplicabile cu mistria, care, in amestec cu mortare, se aplica direct pe elementele de fundatie; produse lichide pe baza de polimeri poliuretanici, acrilici, care polimerizeaza dupa aplicare in contact cu aerul, realizand astfel o pelicula etansa, omogena, flexibila, foarte aderenta la suport. 

Doriți sa executați o lucrare de hidroizolație sau termoizolație terasa, contactați-ne la telefon 0720.-601.931; sau pe email: hidroizolatii@europe.com . Cerere de Oferta

miercuri, 23 mai 2012

Hidroizolatii: Reparaţiile la terasă, în grija celor de la ultimul etaj

Reparaţiile la terasă, în grija celor de la ultimul etaj. "Locuiesc la ultimul etaj, iar terasa blocului este într-o stare jalnică. Apa a început să se infiltreze în tavan şi pereţi, ajungând la unele apartamente de la etajul 3. Ne plângem de trei ani, dar pe proprietarii de la etajele inferioare nu îi interesează. Fond de reparaţii nu există, fosta administratoră a decis singură folosirea lui în alt scop", se plânge o bucureşteancă.

Cazul ei nu este singular. Mulți proprietari, disperaţi că le intră apa în casă, s-au apucat să repare pe cont propriu terasa în speranţa că vor recupera banii de la asociaţie, lucru care, de obicei, nu se întâmplă. Conform legii 230/2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, aceste reparaţii reprezintă o cheltuială comună ce se repartizează la toţi proprietarii în funcţie de cota indiviză, indiferent de etaj. Cei care au plătit din buzunar reparaţia pot chema în judecată asociaţia, dar şi pe coproprietarii care au refuzat plata. Sursa: EVZ.ro
Doriți sa executați o lucrare de hidroizolație sau termoizolație terasa, contactați-ne la telefon 0720.-601.931; pe email: hidroizolatii@europe.com , sau folosind formularul de aici Cerere de Oferta

marți, 15 mai 2012

Hidroizolatii terase bloc: Hidroizolatia sau renovarea terasei de bloc este o lucrare importanta, comuna, ce se plateste de toti proprietarii.

Reparația terasei blocului e de multe ori motiv de disputa intre locatari deoarece în unele cazuri sunt puși sa plătească doar cei de la ultimul etaj. Legea însa prevede ca lucrarea trebuie suportata de toți locatarii. (vezi art 44 din HG 1588 din 2007.)
     
"Terasa e un spațiu comun, iar cheltuielile de reparație sunt repartizate tuturor locatarilor, proporțional cu cota parte indiviza". Suma ce revine de plata pentru fiecare apartament se hotărăște în Adunarea Generala. 

În cazul neachitării, se vor aplica penalități

Dacă exista locatari care nu vor sa plătească, li se vor pune penalități și vor fi chemați în instanta pentru obligarea plătii datoriilor.

In cazul în care locuiți la ultimul etaj al unui bloc și izolația plafonului a început sa cedeze, trebuie sa va adresați printr-o cerere scrisa asociației de proprietari. Președintele sau administratorul asociației e obligat sa contacteze mai multe firme specializate pentru a alege cea mai buna oferta.

Daca asociația nu ia masuri pentru reparația terasei, puteți reclama situația la serviciul asociații de proprietari din cadrul primăriei de care aparțineți. In cazul în care administratorul refuza sa aprobe lucrarea, puteți convoca Adunarea Generala și i se poate desface contractul de munca.

Aici găsiți mai multe variante de refacere a hidroizolatiei la terasa blocului.

Sursa: Blocul-Meu.blogspot.ro

Doriți sa executați o lucrare de hidroizolație sau termoizolație terasa, contactați-ne la telefon 0720.-601.931; sau pe email: hidroizolatii@europe.com . Cerere de Oferta

luni, 7 mai 2012

Important despre hidroizolarea corecta a casei.

1. Hidroizolaţia soclului. Soclul reprezintă elementul clădirii cel mai expus la umezeala cauzată de precipitații sau topirea zăpezii, de aceea trebuie acordată o atenţie sporită în construcţia acestuia.
Soclul trebuie să fie termoizolat şi în acelaşi timp protejat de posibilele infiltraţii. În acest sens, ”termoizolaţia soclului va fi realizată cu polistiren extrudat, iar planul soclului trebuie retras cu minimum 2 cm faţă de planul  faţadei, pentru ca apa să nu pătrundă în structura acestuia”, ne-a declarat R B, Director Cercetare Dezvoltare la compania Baumix, care este una dintre cele mai importante producătoare de materiale de construcţii. Înălţimea soclului trebuie să fie de minim 70-80 de cm. 

2. Hidroizolaţia subsolului previne inundaţia casei. Chiar dacă subsolul este locuit sau folosit drept garaj sau loc de depozitare, hidroizolaţia acestuia este extrem de importantă. 

3. Pereţii bine hidroizolaţi. În timpul procesului de construcţie, trebuie să te asiguri că pereţii sunt bine hidroizolați, pentru a preveni infiltrarea apei şi că sunt instalate supape de siguranţă la conductele de canalizare. 

4. Drenul în jurul casei, pentru evacuare rapidă a apei din curte. Pentru evacuarea apei, specialiştii recomandă folosirea unui sistem de drenaj în jurul casei.  Sistemul de drenaj reprezintă practic un şant de adâncime în care se introduce un tip special de conductă colectoare din PVC, acoperită de un strat de pietriş. ”Drenul trebuie conectat la o canalizare sau cel puţin la şantul unui drum apropiat. Drenul reprezintă o masură suplimentară de asigurare pentru fundaţie şi subsol”, ne-a mai spus R. B. În plus, existența și construcţia trotuarului de gardă în jurul casei au un rol important în protejarea structurii acesteia. Sistemul de drenaj al canalizării trebuie apoi verificat periodic, pentru a evita eventuale refulări.
Sursa: Libertatea.ro

Doriți sa executați o lucrare de hidroizolație sau termoizolație terasa, contactați-ne la telefon 0720.-601.931; sau pe email: hidroizolatii@europe.com

Metoda eficienta de hidroizolare a terasei blocului

Hidroizolatie si termoizolatie la preturi sub nivelul pieței

Daca intrebati un specialist de o solutie ieftina de reparare a terasei, in 90% din cazuri ti se va raspunde ca asa ceva nu exista. Este adevarat ca o asemenea lucrare nu poate fi facuta de mantuiala, dar, chiar si asa, sumele percepute pentru lucrarile de hidroizolatie a terasei sunt exagerat de mari. Mai ales ca materialele de constructii necesare executarii acestei lucrari nu costa atat de mult, ajung la 10-12 euro/mp. 

Va propunem o soluție revoluționară de reparare a terasei. Termoizolație peste hidroizolatie sau terasa întoarsă.

CUM PROCEDĂM?
Se indepărtează pietrișul de pe jumătate din terasa si se repară hidroizolația veche, fie cu o membrana bituminoasa armata cu fibra de sticla, fie cu poliester. Se va indica cu precizie unde este găurit stratul vechi de hidroizolatie efectuandu-se reparatiile necesare. Se va calcula grosimea stratului de polistiren, in functie de pierderile de caldura pe care le sufera terasa, dar si de grosimea planseului cladirii. Dupa ce s-a terminat de reparat hidroizolatia, se aplica un strat de polistiren extrudat cu grosimea indicata de specialist. Oricum nu este indicat ca aceasta sa fie mai mica de 10 cm. Polistirenul extrudat are atat caracter hidroizolant, cat si caracter termoizolant. Atentie, nu confundati polistirenul expandat cu polistirenul extrudat. Intre aceste doua meteriale de constructii exista diferente foarte mari. Polistirenul extrudat este perfect impermeabil, lucru care nu se poate spune si despre polistirenul expandat. Peste acest strat se aplica un strat geotextil sau o membrana autoadezivă si se pune la loc pietrișul. In final se executa aceeasi operațiune si cu cealaltă jumătate din terasa.
 
PRETURI MICI Aceasta metoda este avantajoasa, deoarece Asociatia de proprietari nu trebuie sa mai dea bani pentru a decoperta terasa pana la planșeu. De asemenea, rămân doua straturi termoizolante, cel vechi și cel proaspăt pus, micșorându-se, astfel, foarte mult, șansele ca apartamentele de la ultimul etaj sa fie afectate de igrasie și condens.

TIMP MIC DE EXECUTIE Alt avantaj al acestei metode este timpul foarte scurt de executare a hidroizolației terasei. Radu Grigorescu spune ca, in cazul in care decopertam terasa, aceasta lucrare dureaza doua-trei zile. In aceasta perioada terasa practic ramane descoperita, iar in cazul in care ploua, apa se va infiltra in peretii cladirii, inundand etajele superioare. In cazul in care aplicam metoda prezentata mai sus (terasa intoarsa), terasa blocului nu ramane descoperita si nu exista pericolul inundarii.
 
DEZAVANTAJE
Principalul dezavantaj al utilizării acestei metode este faptul ca imobilul isi mareste greutatea dupa aplicarea noii termoizolații. In cazul aplicării unei metode clasice de termoizolare, straturile vechi de hidro si termoizolatie sunt înlăturate pana la planseu si puse in loc altele noi, cu o greutate mult mai mica, ceea ce duce la micșorarea masei clădirii. In cazul in care folosiți metoda "terasei intoarse", straturile vechi de hidroizolatie nu sunt îndepărtate, ba mai mult sunt puse altele noi peste ele. Aceasta metoda nu este indicat a fi folosita pentru clădirile foarte vechi deoarece este posibil ca acestea sa aibă structura șubrezita. In aceasta situație ar fi înțelept sa folosim o metoda de hidroizolare, care sa elimine straturile vechi de hidro și termoizolație.

PRETURI Pe lângă toate avantajele prezentate, un altul important este prețul mic de implementare. Costurile necesare reparării vechii hidroizolații cu bitum se ridica undeva în jurul sumei de 8-12 Eur/mp. Prețul pentru achiziționarea unui metru cub de polistiren extrudat este undeva în jurul sumei de 110 euro

Este bine ca înainte de începerea lucrărilor sa consultați un specialist în hidroizolații. Va rugam sa ne contactați pe e-mail: hidroizolatii@europe.com sau la telefon 0720.-601.931.

duminică, 6 mai 2012

Hidroizolarea corectă a unei terase circulabile

Dacă intre dumneavoastră și cerul liber nu se afla decât planșeul terasei, trebuie sa scăpați de grija inundațiilor.

Etape de lucru:

1. Aplicarea amorsei
Dupa ce a fost curatata suprafata planseului, s-a aplicat un strat de amorsa bituminoasa. Aceasta se aplica la rece prin stropire sau pensulare pentru asigurarea aderentei hidroizolatiei la suport.

2. Aplicarea izolatiei bituminoase
Pentru stratul hidroizolant a fost ales un mastic de bitum rece cu vascozitate mare (bitum oxidat topit cu adaosuri minerale, diluat cu solventi organici), care a fost aplicat la rece cu un spaclu.

3. Aplicarea plasei de armare
Dupa ce a trecut perioada de uscare indicata de producator, peste izolatia bituminoasa a fost montat un strat de plasa de Buzau din fier-beton cu grosimea de 6 mm cu rolul de a arma sapa.

4. Montajul plasei pe parapeti
Pe parapeti a fost fixata plasa rapita. Ea indeplineste acelasi rol de armatura pentru viitorul strat de tencuiala. A fost creata o zona de imbinare pe o lungime de 80 cm intre cele doua tipuri de plasa pentru ca armarea sa nu sufere discontinuitati.

5. Montajul sifoanelor de pardoseala
In trei zone ale terasei au fost montate sifoane de pardosela din PVC. Acestea au fost conectate la conductele de apa pluviala care strabat cladirea prin interior, in plan vertical.

6. Realizarea instalației electrice
Din zona de acces in terasa au fost trase cabluri electrice spre locurile unde urmeaza sa fie montate sursele de iluminat. Cablurile au fost trecute prin doua randuri de tuburi izolatoare, iar peste acestea a fost aplicat un strat de plasa de sarma.

7. Turnarea sapei
A fost turnata o sapa din nisip si ciment de 6 cm grosime. Turnarea ei a cerut o atentie deosebita, deoarece s-au creat „caderi“ spre locurile unde, anterior, au fost montate sifoanele. Șapa a fost placata cu gresie de exterior.

8. Izolarea zonei de acces in terasa
Zona de trecere din casa scarii spre terasa este sensibila nu numai din pricina infiltrarii apei, ci si din punct de vedere termic. De aceea, aici au fost montate doua straturi de placi din polistiren extrudat cu grosimea de 5 cm.
 
 Un aspect pe care proprietarii l-au avut in vedere a fost faptul ca terasa nu va îndeplini doar funcția de acoperis, ci va fi amenajata ca loc de relaxare. In consecinta, finisajele au fost plasate pe acelasi loc, in linia criteriului calității, ca și restul lucrărilor.
 
 Doriți sa executați o lucrare de hidroizolație sau termoizolație terasa, contactați-ne la telefon 0720.-601.931; sau pe email: hidroizolatii@europe.com

sâmbătă, 5 mai 2012

De ce avem nevoie de o hidroizolatie buna

Fundațiile caselor, terasele, acoperisurile-terasa, balcoanele, fatadele si pardoselile sunt supuse actiunii apei, fie ea freatica sau pluviala. De aceea, toate aceste elemente ar trebui sa beneficieze de hidroizolatii de buna calitate.

Sistemele de hidroizolatii pentru fundatii sunt formate din membrane pe baza de bitum, cauciuc si fibre.

Este bine de stiut ca pentru realizarea hidroizolatiilor exista mai multe tipuri demateriale - rigide, elastice sau lichide, pe baza de bitum, rasini sau polimeri, precum: masticuri bituminoase, membrane hidroizolatoare bituminoase, mortare cu intarire rapida, mortare elastice, snururi de etansare etc


Membranele
din polietilena de inalta densitate sunt utilizate ca element protector pentru peretii de fundatie, în locurile unde anumite structuri ale constructiei au contact direct cu pamantul, pentru a evita infiltratiile de apa, asigurand scurgerea apelor si eliminarea presiunii hidrostatice.

Sunt prevazute cu crampoane ce asigura aerisirea structurilor constructiei prin intermediul canalelor.
In cazul fundatiilor, membrana din polietilena de inalta densitate se aplica peste un strat de membrana lichida, pozitionandu-se cu crampoanele inspre perete. Suprapunerea longitudinala a fašiilor orizontale trebuie sa fie de 20 cm. Marginile suprapuse ale membranei se vor lipi cu bitum rezistent la umezeala, aplicat sub forma de benzi inguste. Membrana se fixeaza apoi in cuie speciale. Sursa:www.casamea.ro

Aveti nevoie de o lucrare de hidroizolatie, Contactati-ne:
Tel: 0720.-601.931; Email: hidroizolatii@europe.com

miercuri, 2 mai 2012

Hidroizolatii terase

Executăm lucrări de hidroizolatii, termoizolatii şi alpinism utilitar. 
Pentru Asociatiile de Proprietari propunem un sistem de rate avantajos.
Tipuri de lucrari:
Hidroizolatie terasa bloc

Hidroizolatii terase circulabile si terase necirculabile
Hidroizolatii hale industriale
Hidroizolatie acoperis
Hidroizolatii fundatii
Termoizolatii blocuri
Hidroizolatii piscine
Alpinism utilitar.
Telefon: 0720-.601.931;  Email: hidroizolatii@europe.com




marți, 20 aprilie 2010

Despre hidroizolatii, hidroizolatii la terase de bloc, hidroizolatii fundatii, hidroizolatii vile, hidroizolatii hale industirale


Hidroizolatiile se executa la constructiile noi si pentru refacerea (renovarea) hidroizolatiei la constructiile vechi.
Aceste lucrari se pot executa in mai multe variante, in functie de specificul fiecarei lucrari. La constructiile noi se folosesc sisteme de hidroizolatii pe baza de membrana bituminoasa, in 3 sau 4 straturi, uneori impreuna cu lucrarile de termoizolatii, iar in cazul renovarii hidroizolatiei vechi, cele mai folosite sisteme de hidroizolatii sunt cele intr-un strat de membrana si in doua straturi. Membrane bituminoase aditivate, au insertii de fibre poliesterice sau fibre de sticla, la greutati specifice de 3 pina la 6 KG/MP.

Este important sa nu confundati bitumul modificat cu bitumul oxidat, Mare atentie cand alegeti firma de hidroizolatii, intrebati ce material folosesc si ce caracteristici tehnice are.

Bitumul nemodificat (oxidat) este foarte sensibil la variatii de temperatura, imbatraneste mult mai repede si isi pierde mult mai usor caracteristicile cand este expus la caldura si raze UV, deasemenea este fragil la temperaturi scazute).


Membranele bituminoase aditivate (bitum modificat) sunt materiale compozite care se nasc din combinarea a doua elemente principale:
  • mixtura bituminoasa - pe baza de bitum modificat cu polimeri termoplastici; 
  • suportul (armatura) - o tesatura din diverse materiale;
Cele doua componente conlucreaza foarte bine, bitumul oferind puterea sa impermeabilizeze, in timp ce armatura asigura o repartizare uniforma a sarcinilor de incarcare si o rezistenta mecanica superioara.
Bitumul din compozitia membranelor este modificat cu polimeri pentru a corecta caracteristicile nedorite;
Pentru a selecta polimerul optim se iau in considerare o serie de caracteristici cum ar fi:
  • polimerul trebuie sa fie compatibil cu bitumul pentru a evita separarea compusilor si pentru a obtine o mixtura omogena.
Doi dintre polimerii care indeplinesc aceste conditii sunt: polipropilena atactica (APP) si cauciucul stiren-butadien-stiren (SBS). Ambii polimeri modifica caracteristicile bitumului conducand la un punct de imbatranire mai ridicat si o mai buna flexibilitate la rece.
Pentru lucrari de hidroizolatii, apelati cu incredere la partenerii nostri. Veti primi oferta in maxim 48 ore. Pentru cerere de oferta hidroizolatii apasa aici: HIDROIZOLATII